Proiecte


ExtravaCANza
Campania ExtravaCANza a debutat în anul 2014 cu scopul de a transforma vacanţele la malul mării în experienţe responsabile cu mediul înconjurător.  

La cele  9 ediții organizate, au fost infomați peste 331.000 turiști aflați pe litoral și peste 9400 kg de doze au fost salvate de la a fi aruncate în locuri nepotrivite şi au fost transformate în doze noi.


Can Art&Design Festival
Ideea unui concurs dedicat reciclării creative a dozelor din aluminiu a apărut în anul 2014 şi a luat naştere sub denumirea de Can Design Festival, care invita publicul din România să transforme dozele folosite în obiecte care fac parte din arhitectura urbană. 

Până în prezent, peste 500 de lucrări au fost înscrise în cele 9 ediții ale concursului (construcții din doze, obiecte decorative, tablouri). 


Naționala de Recilare 
În 2020, inițiativa Naţionala de Reciclare s-a concretizat într-o campanie de colectare a dozelor din aluminiu şi sticlelor din plastic derulată sub forma unei caravane care a staţionat timp de câte trei zile în 10 oraşe din România. Acţiunea a fost derulată cu sprijinul GreenPoint Management, PENNY, Coca-Cola HBC, Bergenbier S.A. şi Can Pack Recycling, în urma căreia au fost colectate 64.889 doze din aluminiu şi PET-uri din 10 orașe

International Recycling Tour
Inițiativa International Recycling Tour a apărut în anul 2021, sub umbrela programului european Every Can Counts, ca o campanie de reciclare „în  mişcare” desfășurată simultan în peste 20 de orașe din Europa și Brazilia. Acțiunea se desfășoară anual și este asociată celebrării Zilei Mondiale a Mediului, cu scopul de a celebra spațiile publice și pentru a promova o economie mai circulară.

CAN TALK. SGR

Provocări și Oportunități Privind Reciclarea Dozelor din Aluminiu, o serie de interviuri menite să identifice cele mai bune soluții privind creșterea ratei de reciclare a dozelor din aluminiu puse pe piața odată cu implementarea sistemului de garanție-returnare (SGR) în România. Printre invitați se regăsesc Asociația Berarii României, Cora, Coca Cola HBC România, Asociatia Ecoteca, Consiliul Investitorilor Străini NNDKP și alti reprezentanți ai industriei de profil din România.

Află mai multe

Sistem de colectare a dozelor

În 2015, colectarea selectivă a dozelor din aluminiu pe linia de business, a fost extinsă printr-un parteneriat cu MOL România, fiind amplasate cutii de colectare în 35 de stații din țară, cu scopul exclusiv de a responsabiliza atât clienţii, cât și angajaţii companiei.


„Și mama reciclează”
În 2016, în parteneriat cu Can Pack Recycling, a debutat campania „Şi mama reciclează” derultă în 21 de magazine Auchan.

Campania a presupus instalarea aparatelor inteligente de reciclare, RVM, care în schimbul depunerii dozelor oferă posibilitatea de a primi un voucher, de a participa la tombole cu premii sau de a dona contravaloarea fiecărei doze către Asociația Alucro.  


„Grijă de România”

În parteneriat cu Can Pack Recycling şi Penny a fost lansată în toamna anului 2018 campania „Grijă de România”, desfășurată în 11 magazine din rețeaua Penny din oraşele Agigea, Braşov, Bucureşti, Oradea, Râşnov şi Săcele.   


Gala GreenCan Business Award

Pentru a oferi recunoaştere tuturor partenerilor care în fiecare an contribuie la derularea proiectelor Asociaţiei Alucro, începând cu anul 2016 organizăm Gala GreenCan Business Award, în cadrul căreia sunt prezentate rezultatele obţinute la final de an şi premiate companiile eco-responsabile.

1000
Evenimente
1000
Impact evenimente
1000
Doze colectate
1000
Educație

03

Cel mai sustenabil ambalaj

03
Cel mai sustenabil ambalaj

Doza din aluminiu reprezintă cel mai sustenabil ambalaj de băuturi. Într-o lume a resurselor naturale limitate, reciclarea este vitală. Reciclarea aluminiului reduce cu 95 % din energia necesară pentru producția primară, economisind astfel materii prime.

Află mai multe

01

Important de știut despre doza din aluminiu

01
Important de știut despre doza din aluminiu

Datorită greutății scăzute, producătorii folosesc astăzi mai puține materii prime pentru fabricarea unei doze. Aceasta cântărește cu 40% mai puțin decât în 1970, atunci când a fost produsă pentru prima dată.

Află mai multe

02

Cum se fabrică o doză

02
Cum se fabrică o doză

Un material video parte din campania Doza de Reciclare, o inițiativă a Asociației Alucro, organizație non-profit cu o experiență de peste 10 ani în dezvoltarea de proiecte și campanii care vizează exclusiv colectarea selectivă și reciclarea dozelor din aluminiu.

Află mai multe

ro_RO
This website uses cookies and asks your personal data to enhance your browsing experience. We are committed to protecting your privacy and ensuring your data is handled in compliance with the General Data Protection Regulation (GDPR).