Acţiunea lansată de Asociaţia Alucro şi Every Can Counts, cu sprijinul GreenPoint Management, PENNY, Coca-Cola HBC, Bergenbier S.A. şi Can Pack Recycling, a atras în echipa Naţionala de Reciclare români din 10 oraşe, care au colectat 64.889 doze din aluminiu şi PET-uri.
În perioada 28 septembrie – 29 octombrie 2020, Asociaţia Alucro, organizaţie care desfăşoară în România programul european Every Can Counts, a organizat o caravană dedicată colectării dozelor din aluminiu şi sticlelor din plastic în oraşele Tulcea (28-30 septembrie), Iaşi (1-3 octombrie), Suceava (4-6 octombrie), Bacău (7-9 octombrie), Sibiu (12-14 octombrie), Oradea (15-17 octombrie), Turda (18-20 octombrie), Târgu Mureş (21-23 octombrie), Constanţa (24-26 octombrie) şi Bucureşti (27-29 octombrie).
Lansată cu invitaţia adresată locuitorilor din aceste oraşe de a se alătura în crearea unei echipe naţionale de reciclatori activi, campania Naţionala de Reciclare s-a bucurat de un răspuns pozitiv al românilor şi a făcut ca în cele 30 de zile să fie colectate 43.253 doze din aluminiu şi 21.636 PET-uri. Echipa care a colectat cele mai multe doze din aluminiu fost cea a oraşului Turda, cu o cantitate de 12.052 doze, urmată de Bucureşti (5702 doze), Constanţa (5526) şi Suceava (5425). În ceea ce priveşte cea mai mare cantitate de PET-uri, oraşul Tulcea a obţinut cele mai bune rezultate, cu 3781 sticle colectate, urmat de Târgu Mureş (3130).
Desfăşurată în parteneriat cu GreenPoint Management, PENNY, Coca-Cola HBC, Bergenbier S.A., Can Pack Recycling, şi cu sprjinul primăriilor şi agenţiilor judeţene de protecţia mediului, campania Naţionala de Reciclare a însemnat un efort comun al organizatorilor şi al tuturor românilor pentru valorificarea materialelor reciclabile, conservara resurselor şi păstrarea unui mediu curat.
„Studiul derulat la iniţiativa Every Can Counts Europa a arătat intenţiile pozitive al românilor în ceea ce priveşte reciclarea, şi anume că 97% dintre români vor să facă mai mult când vine vorba de reciclare. Campania Naţionala de Reciclare este pentru noi o confirmare a acestor rezultate şi a faptului că cele mai bune rezultate se obţin printr-un efort comun.” Declară Adina Magsi, Director General Asociaţia Alucro – Every Can Counts România
Un rezumat video al campaniei Naţionala de Reciclare poate fi urmărit pe canalul de Youtube Every Can Counts România – https://www.youtube.com/watch?v=F7R2HLe1T8U.
SELECŢIONERI: Asociaţia Alucro, Every Can Counts România
ANTRENORI PRINCIPALI: GreenPoint Management, PENNY, Coca-Cola HBC, Bergenbier S.A. şi Can Pack Recycling
SUPORTERI LOCALI: Primăria Municipiului Tulcea, Primăria Municipiului Iaşi, Primăria Municipiului Suceava, Primăria Municipiului Bacău, Primăria Municipiului Sibiu, Primăria Municipiului Oradea, Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Agenţia pentru Protecţia Mediului Bacău, Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor, Agenţia pentru Protecţia Mediului Târgu Mureş, Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa, Soma, Salubris
Despre Asociaţia Alucro – Every Can Counts Romania: Alucro este singura asociaţie non profit din România care desfăşoară proiecte de mediu ce vizează exclusiv colectarea selectivă şi reciclarea dozelor din aluminiu. Cu o bogată experienţă acumulată în cei peste 10 ani de activitate, Asociaţia a implementat în ţara noastră platforma europeană Every Can Counts care se desfăşoară în prezent în 19 ţări. Toate proiectele noastre transpuse în practică au o contribuţie decisivă la îmbunătăţirea obligaţiilor de reciclare la nivel naţional, adresându-ne unor categorii diverse de parteneri precum companii, instituţii de învăţământ, HORECA, dar şi publicului larg. Mai multe detalii pe www.alucro.ro şi www.everycancounts.ro
Facebook: www.facebook.com/everycancountsromania
Instagram: https://www.instagram.com/every_can_counts_romania/
YouTube: https://www.youtube.com/watch?v=hRzEnwcjsXc
Contact presă: e-mail: office@imagefactory.ro