Alucro

Reciclarea dozelor din aluminiu încurajată în România cu ajutorul artei

Expoziţii de artă din doze vor fi organizate în Piteşti, Cluj-Napoca, Baia Mare şi Constanţa  

Can Art&Design Festival, inţiativa care invită pasionaţii de artă din România să dea o nouă formă şi utilitate dozelor din aluminiu, a reunit la ediţia din 2021 un număr de 85 de creaţii artistice realizate sub forma unor tablouri. Cele mai apreciate şase tablouri au fost recompensate cu premii între 500 şi 1000 euro şi vor face obiectul unor expoziţii organizate în oraşele Piteşti, Cluj-Napoca, Baia Mare şi Constanţa în perioada iunie – august 2021. 

Cea de-a opta ediţie a concursului Can Art&Design Festival a fost de departe cea mai importantă din punct de vedere al numărului lucrărilor înscrise şi calităţii creaţiilor artistice, punând în valoare nu doar aluminiul ca material reciclabil, ci şi viziunea artiştilor despre lume, despre mediu şi despre viaţă.

Printre creaţiile câştigătoare se numără tabloul „Simbioza Generaţiilor”, realizat de Maria Petrariu, care „îmbină potretele a două personalităţi reprezentative în lupta pentru ecologizare și sustenabilitate, și anume Sir David Attenborough, probabil cea mai recognoscibilă voce din documentarele despre natură, și activista de mediu Greta Thunberg”.

Artistul Iulian Moldovan a fost premiat pentru creaţia artistică „Shape”, un tablou cu dimensiuni de 100 x 70 cm care îmbină foiţe milimetrice din doze într-un autoportret, iar Daniel Loagăr a impresionat cu lucrarea „Rupestra 3000”, un tablou care utilizează dozele din aluminiu pentru a oferi o proiecţie în viitor. Potrivit autorului, „tabloul imaginează că în anul 3000, după ce vom consuma toate resursele planetei, după ce o vom polua şi radia, supravieţuitorii se vor întoarce în peşteri şi vor face desene rupestre cu ce vor avea la îndemână: deşeurile ce vor fi din belşug pe tot cuprinsul planetei.”

La secţiunea dedicată tablourilor cu dimensiuni de până la 50×70 cm, au fost premiaţi autorii Roxana Neşcoiu, pentru reproducerea celebrei lucrări „Autoportret (Vincent Van Gogh, 1889)Maria Tender, pentru lucrarea „Visare”, care ilustrează „starea miraculoasă dintre somn și veghe, atunci când visul frumos îți este încă prins de gene, iar grijile cotidiene sunt încă departe”Viorel Grecu, pentru tabloul în stil abstract numit  „Cei 3”.

Lucrările premiate, alături de o selecţie a altor lucrări înscrise la această ediţie vor face obiectul unei expoziţii organizată în perioada iunie – august în centrele comerciale VIVO! din orasele Piteşti (25 iunie – 8 iulie), Cluj-Napoca (10-22 iulie), Baia Mare (23 iulie – 6 august) şi Constanţa (8 – 21 august). Scopul expoziţiei este de contribui la conştientizarea importanţei valorificării dozelor din aluminiu după ce conţinutul acestora a fost consumat, doza din aluminiu fiind cel mai reciclat ambalaj de băutură din lume şi un material reciclabil la infinit.

Din jurul acestei ediţii au făcut parte Cristina Enache, Arhitect Conferenţiar Dr., Director Departament Proiectare Urbană şi Peisagistică, Facultatea de Urbanism, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, Președintele Comisiei Profesionale a Registrului Urbaniștilor din România; Adriana Lucaciu, artist vizual, Profesor Universitar Dr. Facultatea de Arte şi Design din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România; Adina Magsi, directorul Asociaţiei Alucro, managerul programului Every Can Counts România.

Galeria foto cu lucrările participante la concurs poate fi văzută pe pagina de Facebook Can Art&Design Festival: https://bit.ly/3ygPr0O. Lansat în anul 2014, concursul Can Art&Design Festival face parte din seria de acţiuni pe care Asociaţia Alucro le desfăşoară în România sub umbrela programului european Every Can Counts (www.everycancounts.eu/ro), un program derulat în prezent în 19 ţări europene şi conceput pentru a încuraja oamenii să recicleze dozele din aluminiu.

Partener: centrele comerciale VIVO!

Parteneri media: Designist, The Institute, Metropotam, Ziare.com, Modernism.ro, Green Report, The Trends, IQool, Stiri.ong

ro_RO