Alucro

#Together for our planet la Conferința ITU PP BUCHAREST 2022

Reciclad`OR, UiPath, Can Art & Design Festival, Asociația Alucro și Asociația CSR Nest, partenerii sustenabili ai evenimentului, au pregătit eco-experiențe pentru: ITU Plenipotentiary Conference 2022 = 3 săptămâni, 193 țări și aproximativ 4000 participanți!

Reciclarea nu are granițe cu Reciclad`OR, UiPath, Can Art & Design Festival, Asociația Alucro și Asociația CSR Nest.

Împreună am deschis porțile sustenabilitățile pentru delegații prezenți la București, inclusiv pentru influencerii din mai multe țări ale lumii, invitați la ITUPP-22. Pe toată durata evenimentului, partenerii green au adus componenta de sustenabilitate, prin activări unice, realizate 100% din materiale reciclabile. Reciclad`OR i-a invitat pe participanți să descopere planeta noastră, care se confruntă cu provocări fără precedent în ceea ce privește mediul înconjurător și schimbările climatice, iar cumulate acestea reprezintă o amenințare la adresa bunăstării noastre. Încă mai este timp pentru a lua măsuri ferme și să inițiem acțiuni de reducere a poluării prin creșterea gradului de reciclare al ambalajelor până la 100%.

Viitorul planetei este în mâinile noastre!

Împreună cu artiști și oameni pasionați de artă, am transformat reciclarea în artă!

Astfel, au fost expuse tablouri inedite realizate din  doze de aluminiu și alte materiale reciclabile, adevărate capodopere de artă. Acestea au fost expuse sub umbrela Can Art Design Festival (CADF), o ințiativă a Asociației Alucro, care folosește creativitatea artiștilor ca metodă de promovare a reutilizării  dozelor de aluminiu, prin organizarea de expoziții mobile care folosesc cele mai de succes lucrări, cu scopul de a contribui la conștientizarea cu privire la colectarea și reciclarea dozelor de aluminiu.

Totodată, celebra aripă de înger, realizată din doze de aluminiu de artistul Mihai Alexandru Mocanu, a reușit încă o dată, să atragă atenția prin prezentarea acestei capodopere care a îndrumat participanții să redescopere arta prin reciclare și reutilizare.

Componenta sustenabilă este asigurată și prin cutii speciale – Recycling Boxes, susținute de UiPath, realizate doar din material reciclabil, pentru a încuraja oamenii să colecteze separat.

Credem cu tărie că digitalizarea și sustenabilitatea sunt două ingrediente esențiale pentru asigurarea unui viitor durabil. De asemenea, salutăm crearea unui context care abordează aceste două dimensiuni împreună, și facilitează dezvoltarea și identificarea soluțiilor tehnologice potrivite pentru realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă ale Organizației Națiunilor Unite. Ne bucurăm că am putut fi parte din eveniment și pentru oportunitatea de a contribui la componentă sa de sustenabilitate” – Margareta Mucibabici, Director Public Affairs and Social Impact, UiPath.

Voluntarii Asociației CSR Nest implică și încurajează participanții să fie și mai responsabili față de planeta noastră.

ITU PP-22, eveniment de importanță majoră pentru sectorul IT&C la nivel mondial

Timp de 3 săptămâni, între 26 septembrie și 14 octombrie 2022, România este gazda celei mai importante conferințe a agenției ONU pentru telecomunicații – Conferința Plenipotențiarilor ITU.

Reprezentanţi din 193 de ţări sunt prezenți zilele acestea la Bucureşti pentru a decide viitorul organizaţiei, lucru care va influenţa dezvoltarea domeniului IT&C la nivel global.

Pe parcursul celor trei săptămâni, se estimează că PP-22 a atras aproximativ 4.000 de participanți, inclusiv șefi de stat și demnitari la nivel înalt  din 193 de țări, ce s-au reunit la Palatul Parlamentului din București pentru a ajunge la o viziune comună de salvgardare a erei tehnologice pentru generațiile actuale și viitoare.

PP-22 va stabili politicile generale ale ITU, care vizează întreaga activitate a ITU, dar, cu precădere, aspecte-cheie ca incluziunea digitală și reducerea decalajului digital, sau cele mai bune modalități de a mobiliza tehnologiile noi și emergente, pentru a îmbunătăți modul în care oamenii din întreaga lume trăiesc și muncesc.

Evenimentul ITU PP-22 susține obiectivele de sustenabilitate, egalitate de gen și incluziunea tinerilor, ce se regăsesc pe agenda Organizației Națiunilor Unite.

#We Love Green!

Detalii aici:  https://bucharestpp22.gov.ro

_________

RecicladʹOR, lider pe piața locală a transferului de responsabilitate, preia responsabilitatea reciclării ambalajelor pentru peste 800 de companii care introduc pe piața națională produse ambalate, îndeplinind cu succes obiectivele de reciclare. Încă de la lansare, Reciclad’OR a derulat peste 100 de campanii de informare și conștientizare online și offline, în parteneriat cu autoritățile de stat, mediul nonguvernamental și companiile responsabile din România, realizând proiecte de educație, mediu, tradiție și cultură a publicului larg, de la cele mai fragede vârste, cu privire la importanța colectării separate și reciclării deșeurilor de ambalaje.

CADF – Asociația Alucro, Asociația Alucro, înființată în 2010 la inițiativa Can Pack România și Asociației Europene a Aluminiului, promovează exclusiv colectarea selectivă și reciclarea dozelor din aluminiu în România. Din 2012 deține licența programului european Every Can Counts care în prezent se derulează în 20 de țări. Prin proiectele implementate, precum Can Art&Design Festival, Asociația Alucro își propune să contribuie la creșterea gradului de conștientizare privind importanța reciclării dozei de băuturi, un ambalaj extrem de valoros care poate fi reciclat la infinit fără a-și pierde din proprietăti, contribuind astfel la creșterea ratei de reciclare a dozelor din aluminiu în România.

Despre Asociația CSR Nest:

Asociația CSR Nest a fost înființată în 2010, cu misiunea de a promova responsabilitatea socială în rândul societăţii civile şi al companiilor și comportamentul responsabil față de mediu. Totodată Asociația este implicată într-o serie de demersuri privind dezvoltarea comunitară și organizațională, cu scopul de a crea comunități sustenabile și a contribui la progresul societății civile la nivel național. Pentru mai multe informații, vă rugăm vizitați www.csrnest.ro.

 

ro_RO