Alucro

Naţionala de Reciclare a ajuns la Sibiu şi invită locuitorii să colecteze doze din aluminiu şi sticle din plastic în perioada 12-14 octombrie

Asociaţia Alucro şi Every Can Counts România, în parteneriat cu GreenPoint Management, PENNY, Coca-Cola HBC, Bergenbier S.A. şi Can Pack Recycling invită locuitorii oraşului Sibiu să intre în echipă pentru reciclarea dozelor din aluminiu sau a sticlelor PET pe care le au acasă, în schimbul unor premii care pot fi folosite în beneficiul întregii familii. Acţiunea face parte din campania Naţionala de Reciclare, derulată în 10 oraşe din România până la sfârşitul lunii octombrie 2020.

Asociaţia Alucro organizaţie care derulează în România programul Every Can Counts, împreună cu GreenPoint Management, PENNY, Coca-Cola HBC, Bergenbier S.A. şi Can Pack Recycling, au pornit la drum prin ţara pentru a-i găsi şi premia pe campionii reciclării dozelor din aluminiu şi sticlelor PET, în cadrul campaniei Naţionala de Reciclare.

Caravana campaniei staţionează în perioada 12-14 octombrie 2020 în Piaţa Unirii din Sibiu, în faţa magazinului Dumbrava, locaţie în care locuitorii oraşului sunt aşteptaţi să depună materialele colectate, în intervalul orar 10.00-18.00, în schimbul cărora vor beneficia de premii. Campania se desfăşoară cu sprijinul Primăriei Municipiului Sibiu şi îşi propune să contribuie la conştientizarea importanţei colectării şi reciclării dozelor din aluminiu şi sticlelor din plastic (PET), cât şi să implice oamenii într-un efort comun pentru binele mediului, la nivel de familie, de oraş şi naţional. Detalii sunt disponibile şi pe pagina de Facebook a evenimentului: Facebook.com/EveryCanCountsRomania.

Fiecare înscriere va fi recompensată conform tabelului de marcaj:

  • 5 doze din aluminiu goale sau 20 PET-uri = o doză de bere Bergenbier, diverse sortimente
  • 10 doze din aluminiu goale sau 15 PET-uri = un recipient 4 compartimente
  • 15 doze goale sau 25 PET-uri = o pensulă alimentară din silicon
  • 20 doze goale sau 30 PET-uri = un curăţitor ceramic pentru legume
  • 25 doze goale sau 40 PET-uri = o cutie de alimente
  • 30 doze goale sau 60 PET-uri = o tavă cu bază detaşabilă
  • 40 doze goale sau 80 PET-uri = o tigaie dim. 24 cm
  • 45 doze goale sau 90 PET-uri = o tavă teflon
  • 50 doze goale sau 100 PET-uri = recipient apă formă de doză
  • 55 doze goale sau 110 PET-uri = o lingură cântar electronic
  • 60 doze goale sau 120 PET-uri = o sticlă cu bluetooth
  • 65 doze goale sau 140 PET-uri = un mixer vertical
  • 70 doze goale sau 160 PET-uri = un storcător de citrice
  • 75 doze goale sau 170 PET-uri = un set de 5 cuţite cu tocător
  • 80 doze goale sau 180 PET-uri = un mixer de mână

Publicul adult, preocupat nu doar de reciclare, ci şi de sport, va putea să ia parte şi la jocuri interactive la poarta de fotbal instalată în locaţia de desfăşurare. În schimbul unui bilet simbolic de participare de  5 doze goale, fiecare participant va putea executa 5 şuturi la poartă şi va avea şansa să primească pe loc un six pack de bere, dacă înscrie minimum 3 goluri.

„În contexul actual, când resursele sunt limitate şi depinde exclusiv de fiecare din noi să acţionăm cu responsabilitate, ne-am propus să aducem reciclarea în prim plan într-un mod plăcut, distractiv care să genereze o atitudine proactivă faţă de ambalajele produselor pe care le folosim în mod frecvent. Astfel, ne-am propus ca echipa să se mărească cu fiecare oraş în care ajungem, iar la final, cu sprijinul antrenorilor şi suporterilor locali, ţara să devină Naţionala de Reciclare.” Declară Adina Magsi, Director General Asociaţia Alucro

„Ca de fiecare dată, suntem încântaţi să fim parte dintr-un proiect ce își are ca scop educația pe colectarea selectivă a deșeurilor, iar acest tip de proiecte, pe care le desfăşurăm alături de partenerii noştri, reprezintă una dintre priorităţile majore pe termen lung. Dorim să atragem publicul către o direcție sustenabilă și să fim parte din schimbarea de mentalitate. Am observat din proiectele desfășurate o creștere a nivelului de proactivitate când vine vorba de colectarea separată a deşeurilor. De la început noi ne-am asumat rolul de a educa din punct de vedere ecologic și de a informa corespunzător participanții la evenimente cu privire la importanța colectării separate a deșeurilor și diminuarea impactului negativ de mediu.” Declară Adela Lazăr, Președinte GreenPoint Management

“Ne bucurăm să fim partenerii Asociației Alucro pentru o nouă inițiativă menită să crească gradul de conștientizare și încurajare a colectării selective. Este încă un pas important în direcția însușirii unui comportament responsabil față de mediu și față de ceea ce lăsăm după noi, pentru generațiile viitoare, obiectiv pe care Coca-Cola HBC România și l-a asumat de ani buni, prin intermediul programelor educaționale pe care le dezvoltă sau susține alături de parteneri. Credem în filozofia “După noi, strângem tot noi” și facem tot ce ne stă în putință ca acest crez să fie îmbrățisat de cât mai mulți dintre români. Pentru că fiecare ambalaj colectat separat si reciclat ne aduce mai aproape de mediul curat și sănătos în care ne dorim cu toții să trăim” a declarat Alice Nichita, Public Affairs and Communication Manager Coca-Cola HBC România.

Campionatul de reciclare va continua în oraşele Oradea (15-17 octombrie), Cluj-Napoca (18-20 octombrie), Târgu Mureş (21-23 octombrie), Constanţa (24-26 octombrie), Bucureşti (27-29 octombrie). Locaţiile de desfăşurare pentru fiecare oraş vor fi comunicate pe site-ul www.alucro.ro, cât şi pe conturile de social media.

SELECŢIONERI: Asociaţia Alucro, Every Can Counts România

ANTRENORI PRINCIPALI: GreenPoint Management, PENNY, Coca-Cola HBC, Bergenbier S.A. şi Can Pack Recycling

SUPORTERI LOCALI: Primăria Municipiului Tulcea, Primăria Municipiului Iaşi, Primăria Municipiului Suceava, Primăria Municipiului Bacău, Primăria Municipiului Sibiu, Primăria Municipiului Oradea, Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Agenţia pentru Protecţia Mediului Bacău, Agenţia pentru Protecţia Mediului Oradea, Agenţia pentru Protecţia Mediului Târgu Mureş, Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa, Soma, Salubris

SUPORTERI MEDIA: Infomediu Europa

 

Despre Asociaţia Alucro – Every Can Counts Romania: Alucro este singura asociaţie non profit din România care desfăşoară proiecte de mediu ce vizează exclusiv colectarea selectivă şi reciclarea dozelor din aluminiu. Cu o bogată experienţă acumulată în cei peste 10 ani de activitate, Asociaţia a implementat în ţara noastră platforma europeană Every Can Counts care se desfăşoară în prezent în 19 ţări. Toate proiectele noastre transpuse în practică au o contribuţie decisivă la îmbunătăţirea obligaţiilor de reciclare la nivel naţional, adresându-ne unor categorii diverse de parteneri precum companii, instituţii de învăţământ, HORECA, dar şi publicului larg. Mai multe detalii pe www.alucro.ro şi www.everycancounts.ro

Facebook: www.facebook.com/everycancountsromania

Instagram: https://www.instagram.com/every_can_counts_romania/

YouTube: https://www.youtube.com/watch?v=hRzEnwcjsXc

Contact presă: e-mail: office@imagefactory.ro

 

en_US