Alucro

Comunicat de presa The Art of Waste – festival de eco teatru

  • Asociatia Alucro invita elevii de liceu sa vorbeasca despre o problema de mediu prin intermediul unei piese de teatru scrisa si pusa in scena de ei.
  • Provocarea este lansata in cadrul festivalului de eco teatru pentru adolescenti, numit The Art of Waste, organizat cu scopul de a-i determina pe elevi sa fie mai activi in ceea ce priveste protectia mediului.
  • Scenariile pieselor de teatru pot fi incrise in competitie pana la data de 6 octombrie, urmand a fi jurizate si alese cele mai bune propuneri care vor urca pe scena in data de 3 noiembrie 2019.

The Art of Waste, festivalul de eco teatru pentru adolescenti organizat de Asociatia Alucro, invita elevii de la clasele IX-XII sa devina voci ale unor probleme de mediu (schimbari climatice, reciclare, risipa de hrana, poluare etc), prin intermediul teatrului. Pentru a se inscrie in competitia festivalului, elevii trebuie sa identifice o problema de mediu, sa scrie scenariul unei piese de teatru al carui subiect sa aiba legatura cu problema identificata si sa se pregateasca pentru o reprezentatie care va avea loc in fata unui juriu.

Inscrierea in competitie se poate face pana la data de 6 octombrie 2019, prin completarea unui formular electronic care sa insoteasca scenariul pregatit, alaturi de o inregistrare video de maximum cinci minute cu reprezentatia piesei de teatru. La finalul perioadei de inscriere, un juriu format din actori si specialisti in arta teatrala va evalua toate scenariile trimise si va alege maximum 10 piese de teatru care vor avea cate o reprezentatie in fata membrilor juriului si a publicului intersat sa ia parte la festivalul din data de 3 noiembrie 2019. Din juriu fac parte: Monica Davidescu, Tania Popa, Andreas Petrescu si Julieta Georoiu.

„Pozitia noastra de partener al festivalului de eco teatru ne onoreaza si confirma inca o data faptul ca suntem constienti de responsabilitatea noastra si actionam intr-un mod sustenabil. Avem ocazia sa fim aproape de tineri care sunt receptivi la iniativele noastre si noi, la randul nostru, le sustinem pe cele propuse de ei, asadar facem echipa. Noi, la Penny Market, credem cu tarie in educatie, in toate formele sale, in adolescenti si creativitatea acestora, asadar suntem tare nerabdatori sa ne bucuram de aceasta experienta impreuna.” Declara Irina ButnaruCorporate Communications Manager, PENNY Market.

 

Calendarul festivalului:

  • Termen limita inscriere scenarii: 6 octombrie 2019;
  • Evaluarea scenariilor trimise si alegerea finalistilor: 7- 10 octombrie 2019;
  • Anuntarea pieselor selectate pentru festival: 11 octombrie 2019;
  • Perioada desfasurare festival (sustinerea reprezentatiilor): 3 noiembrie 2019.

Premii:

  • Premiul juriului pentru cea mai buna piesa – 2000 lei. Piesa castigatoare va fi pusa in scena in cadrul unei gale de premiere organizata de Asociatia Alucro;
  • Premiile pentru cea mai buna actrita & cel mai bun actor in rol principal – 600 de lei si un curs de actorie de 4 luni;
  • Premiile pentru cea mai buna actrita & cel mai bun actor in rol in rol secundar – 500 lei si produse in valoare de 125 euro;
  • Premiul pentru cel mai bun scenariu & Premiul pentru cea mai buna regie – un voucher de servicii turistice in valoare de 500 lei oferit;
  • Premiul pentru scenografie si costume – 500 lei;
  • Premiul publicului – pe baza voturilor publicului din sala– 500 lei.

 

Regulamentul oficial al festivalului este disponibil aici.

Festivalul de eco teatru pentru adolescenti, The Art of Waste, este organizat la initiativa Asociatiei Alucro, organizatie care detine licenta pentru derularea programului Every Can Counts dedicat colectarii selective a dozelor din aluminiu. Festivalul se desfasoara in parteneriat cu Penny Romania, GreenPoint Management, Can Pack Recycling, B-Tour, Victory of Art, Centrul European Cultural si de tineret pentru UNESCO Nicolae Balcescu, Colegiul National de Arte Dinu Lipatti.

 

„Este important ca adolescentii din ziua de astazi sa fie racordati la problemele de mediu stringente cu care planeta se confrunta. GreenPoint Management s-a alaturat cu mare drag festivalului The Art of Waste, fiind o ocazie rara de a viziona piese de teatru cu tema ecologica, in care joaca tineri responsabili, adevarate voci ale noii generatii.” Declara Adela Lazar, Director General GreenPoint Management

Declaratii de presa membri juriu:

„Fiecare festival pentru copii este o mare oportunitate pentru mine de a descoperi noi talente, in teatru sau in muzica. E o bucurie sa asisti la stralucirea talentului brut la debut, iar eu ma reintorc cu fiecare tanar in adolescenta mea si la debut. Festivalurile ma ajuta sa nu imi uit radacinile si pofta cu care am pornit sa imi urmez visul.” Declara Monica Davidescu 

 

„Imi plac competitiile in care sunt implicati tinerii care in timpul liber fac teatru si nu alte activitati de multe ori nocive pentru ei. Din acest motiv, am ales sa fac parte din juriul festivalului pentru ca imi place sa-i sustin, sa-i vad cum evolueaza pe scena si sa ma bucur alaturi de ei.” Declara Tania Popa 

 

„M-am implicat in acest proiect pentru ca sunt putini oameni care scriu. Si sunt si mai putini oameni care scriu bine. Atata timp cat niste copii isi doresc sa faca asta, stiu ca e un moment perfect pentru ei si vreau sa fiu si eu martorul lucrurilor pe care le pot face. Nu vin sa evaluez. Vin doar sa imi spun parerea si sa ma bucur.” Declara Andreas Petrescu 

 

„Iubesc viata. Iubesc oamenii. Iubesc teatrul. Ma implic in tot ce inseamna dezvoltarea si educatia tinerilor pentru ca formarea lor intr-un mod frumos si bun inseamna speranta umanitatii. Ma bucur cand pot ca, prin teatru, sa formez oameni frumosi, sa transmit un mesaj, sa particip cumva la o lume mai buna. Ecologia este una din temele care ma preocupa. Ma preocupa pentru viata mea, dar mai ales pentru viata copiilor mei si, implicit, viata celor care vor urma.” Declara Julieta Georoiu 

 

en_US